Adam şi Eva

„Adam şi Eva” este diferită de operele consacrate ale lui Liviu Rebreanu, însă uşor asemănătoare cu „Pădurea spânzuraţilor”, dacă privim iubirea dintre Apostol Bologa şi Ilona, este o carte de metafizică proiectată pe ecranul unei iubiri. Metafizica, această metodă de cercetare a fenomenelor, diametral opusă metodei dialectice, consideră fenomenele izolate unele de altele şi imuabile, concepe dezvoltarea ca un simplu proces de creştere, este o cercetare a fenomenelor care nu pot fi percepute prin simţuri. Rebreanu s-a simţit atras de domeniul acesta al suprasensibilului de dincolo de lumea exterioară, care are drept obiectiv cunoaşterea absolută.
Ca idee principală a cărţii este căutarea sufletului pereche pe parcursul mai multor vieţi. Principiul masculin îşi caută perechea pentru a se reîntregi, sub încarnarea a şapte personaje în diferite spaţii geografice şi epoci, Mahavira în India, Unamonu în Egiptul antic, Gungunum în Babilon, Axius în Roma antică, Hans în Germania medievală, Gaston în Franţa revoluţionară şi Toma Novac în România interbelică.
Aleman ne spune, „Bărbatul şi femeia se caută în vălmăşagul imens al vieţii omeneşti, un bărbat din milioanele de bărbaţi doreşte o singură femeie, din milioanele de femei. Unul singur, una singură! Adam şi Eva! Căutarea reciprocă şi irezistibilă este însuşi rostul vieţii omului.”
Povestea de iubire este poate mai dramatică decât povestea lui Romeo şi a Julietei sale, aceştia suferă din cauza iubirii neîmplinite doar o singură dată, în vreme ce eroii din „Adam şi Eva” trăiesc de mai multe ori această nefericire. Pentru adevărata întâlnire a bărbatului şi a femeii în iubirea totală, o viaţă de om nu este suficientă, spaţiul şi timpul sunt ziduri pe care sufletul, strâns în corpul material, doar treptat, pas cu pas, le poate pune sub control. Un alt zid contra întâlnirii celor doi sunt convenienţele sociale, care uneori, pot depăşi puterile unui om. Doar după parcurgerea a şapte vieţi, număr magic la Rebreanu, bărbatul şi femeia se pot regăsi şi realiza „unitatea desăvârşită prin dualitate.”
Cartea ne oferă o surprinzătoare latură metafizică a lui Rebreanu, iar în descrieile sale suntem impresionaţi de drumul sufletului şi transformările conştiinţei, de suferinţele fizice ale personajelor sale şi care dau alt aspect poveştii clasice de iubire. În romanul „Adam şi Eva”, scris în anul 1925, avem credinţa în reîncarnare, metempsihoza. Toma Novac, ca personaj principal, trece prin alte vieţi, este păstor în India, guvernator în Egipt, scrib în Babilon, cavaler roman în Roma, în epoca împăratului Tiberiu, călugăr în Germania medievală, medic în Franţa revoluţiei franceze, profesor universitar la Bucureşti. El se îndrăgosteşte pe rând de şapte personaje feminine diferite, Navramalika, Isit, Haruma, Servilla, Maria, Zvonne, Ileana.
Motivul metempsihozei îl întâlnim şi la Mihai Eminescu în nuvela „Avatarii faraonului Tia” şi în „Sonetul CCV-51-al lui Vasile Voiculescu.
„Adam şi Eva” este o legătură prin călătoria sufletului dintr-un trup în altul, timp de şapte vieţi, în care sufletul îşi caută perechea şi de-abia în cea de-a şaptea viaţă se împlineşte prin împărtăşita iubire infinită. Cele şapte poveşti au în primul plan câte un bărbat care, atunci când se aşteaptă mai puţin, întâlneşte o femeie pe care o iubeşte instantaneu, din prima clipă. Dragostea lui este atât de bruscă şi de brutală încât de fiecare dată sfârşeşte prin a muri din cauza ei, dragostea aceasta fiind atât de obsesivă şi acaparantă încât toţi aceşti bărbaţi pierd orice control normal cu realitatea din jur, îşi pierd minţile.
Personajele masculine sunt mai apăsat conturate, însă cele feminine sunt insuficient pictate, prezentate. Bărbaţii caută pe aceste femei, le găsesc şi ele cedează repede printr-un abandon inexplicabil. Până la urmă, cartea aceasta este un roman sau un ciclu de nuvele? Unii critici literari consideră valabilă varianta din urmă.
„Poate că în dânsa e mai multă speranţă, chiar dacă nu o mângâiere, pentru că în dânsa viaţa omului e deasupra începutului şi sfârşitului pământesc, în sfârşit pentru că Adam şi Eva e cartea iluziilor eterne”, ne spune Liviu Rebreanu. Romanul dezvoltă la modul liric una dintre temele fundamentale ale oricărei mitologii, metempsihoza, cu implicaţiile ei, un ciclu de mai multe reîncarnări. Cartea ne arată o trăsătură mai puţin cunoscută a spiritualităţii lui Rebreanu, puternica vocaţie a idealităţii, însuşire care nu rămâne la nivelul nostalgic-declarativ, ci dobândeşte o transfigurare deosebită în multe pagini ale cărţii sale.