Activităţile Bibliotecii Judeţene – în revistă

Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud şi Biblioteca Judeţeană „George Coşbuc” au editat, cu ocazia Conferinţei Naţionale a Bibliotecarilor din România, publicaţia „Fragmentarium cultural 2013” care cuprinde, în imagini, principalele activităţi derulate de instituţie anul trecut. „Mă bucur că am reuşit, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean, să pun umărul la un vis al bistriţenilor: acela de a avea un nou sediu al Bibliotecii Judeţene în una dintre cele mai frumoase clădiri din Transilvania. Asta pentru că îmi doresc ca tot mai mulţi tineri să descopere bucuria de a explora lumea şi universul aici, la ei acasă. Ce a reuşit managerul Bibliotecii Judeţene „George Coşbuc”, scriitorul Ioan Pintea, alături de echipa sa, în ultimul an, este mai mult decât managementul unei instituţii publice, este dovada vie că visele copilăriei fiecăruia dintre noi de a împărtăşi cunoaştere celorlalţi, se poate înfăptui”, scrie, în editorialul publicaţiei, preşedintele Consiliului Judeţean – Emil Radu Moldovan.
Inaugurarea oficială a noului sediul al Bibliotecii Judeţene, atelierele critice „Teohar Mihadaş”, întâlnirea cu monahul Moise, Ziua Internaţională a Poeziei – Nichita Stănescu 80, conferinţa Ioan Holban, sărbătoarea Sfântului Pahomie de la Gledin, întâlnirea cu Cleopatra Lorinţiu, expoziţia de fotografie şi carte Virgil Nemoianu, întâlnirea cu Radu Afrim, Interferenţe culturale cu Mircea Opriţă, atelierele de poezie, Rondul de noapte, concertul cu grupul „Trei parale”, expoziţia de fotografie Alexandru Uiuiu, Nocturna bibliotecilor, lansarea integralei Lucian Valea, colocviile George Coşbuc, întâlnirile de la Cernăuţi şi Chişinău, comemorare 150 Andrei Mureşanu, colocviile Liviu Rebreanu, inaugurarea Filialei Bibliotecii Judeţene la Spitalul Judeţean sunt câteva dintre evenimentele care sunt bine conturate prin intermediul imaginilor.
Revista include, de asemenea, şi apariţiile editoriale ale anului 2013, amintind dintre acestea seria „Opere Pavel Dan”, seria „Opere Lucian Valea”, Ghidul bibliotecilor publice din Bistriţa-Năsăud, Ghidul Bibliotecii Judeţene „George Coşbuc”, „Dogmatica ortodoxă” – Grigore Pletosu, „Amintirile unui şcolar de altădată” – Ion Pop Reteganul, „Scriitori scris cărţi” – Aurel Rău, „Douăzeci” – Cornel Cotuţiu, antologia „Transbordare 13”, „Poezii şi publicistică” – Andrei Mureşanu, „Biblioteci publice din comitatul Bistriţa-Năsăud” – Ana-Maria Neniţoiu, „Prin anotimpurile lumii de azi” – T. Tihan, „Romanul cu ferestre albastre” – Ileana Urcan, „Pălăria de pai” – Cleopatra Lorinţiu, „Cartea colocviilor” – Aurel Podaru, „Coşbuc sau lirismul pragurilor” – Andrei Moldovan, precum şi opere George Coşbuc, sub egida Academiei Române.
Tot acum a fost editat şi Catalogul „Valori de patrimoniu în Biblioteca Judeţeană George Coşbuc”, care conţine date şi fotografii cu cele mai vechi lucrări din instituţie. Fondul documentar al bibliotecii deţine 22.164 volume, dintre care 1081 volume de carte veche, dintre care 168 din secolele XV-XVII.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5