Accident la Mijlocenii Bârgăului. Un cap de TIR a luat foc, după impactul cu un autoturism

Un accident rutier a avut loc, la Mijlocenii Bârgăului, între un TIR şi un autoturism. Conform primelor date, "șoferul unui autotren care circula pe DN17, pe direcția Bistrița-Vatra Dornei, cel mai probabil din cauza exploziei unui pneu, a pierdut controlul direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un autoturism care era parcat pe marginea drumului", precizează onspectorul principal Crina Sârb, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud.  Autocamionul nu era încărcat. A ars doar cabina acestuia, în proporţie de peste 90%. La faţa locului  au intervenit două  echipaje de pompieri cu autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Bistriţa-Năsăud.

În urma accidentului, șoferul, un bărbat de 68 de ani, din Poiana Ștampei, a fost rănit ușor, însă a refuzat transportul la spital. A fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. 

 În zonă, ca urmare a intervenției, s-a circulat alternativ, pe o bandă, iar polițiștii au dirijat traficul rutier.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]