Acasă la tata – înapoi la lucrurile primare

Ieri seară am avut onoare a să-l urmăresc live pe actorul Marcel Iureş, la Centrul Cultural Municipal “George Coşbuc” ,în spectacolul “Acasă la tata” după un text de Mimi Brănescu în regia lui Alexandru Dabija. E adevărat că din păcate doar pentru aproximativ 20 de minute la începutul piesei.

Marcel Iureş îşi promovează colegii de la Teatrul “Act”, având încredere atât în calitatea piesei, cât mai ales în talentul de interpretare al tinerilor lui colegi.

Subiectul piesei este unul simplu desprins din viaţa cotidiană . Un tânăr scriitor, care nu a reuşit în capitală, se întoarce acasă, în provincie, la tatăl său şi la concubina acestuia. După o mică discuţie în contradictoriu, plină de haz, cu tatăl său (Marcel Iureş), tânărul iese în sat pentru a-şi cumpăra ţigări. Aici se întâlneşte cu prietenul lui cel mai bun şi cu fosta lui iubită din liceu şi petrec o noapte de pomină , plină de peripeţii comice. În final protagonistul realizează că nici oamenii din provincie nu sunt diferiţi de cei din Bucureşti, şi că aceleaşi drame ieftine şi comicării se întâmplă pretutindeni.

Limbajul folosit este natural, spontan, personajele vorbesc pe scenă cum se vorbeşte în mod normal. Mimi Brănescu este dramaturgul român contemporan cel mai jucat astăzi, el reuşeşte să creeze o lume cotidiană în care poţi să te recunoşti. De asemnea dramele fiecărui personaj, toate refulările şi subterfugile explodează într-un final violent ce are rolul de a trezi la realitate eroul principal, care începe să-şi accepte viaţă şi să nu mai fugă din calea ei.

Regia lui Alexandrul Dabija este încântătoare prin naturaleţea şi eficienţa ei. El reuşete să dea naştere unui spectacol viu, plin de energie şi umor. Este un adevărat spectacol al tinerilor, deoarece personajele principale sunt cei 3 tineri vechi prieteni . Nu sunt înflorituri inutile sau complicaţii făcute doar pentru spectaculozitate. Este un spectacol simplu, curat, clasic aş putea spune, care porneşte de la un text bine scris iar tot focusul regizoral este direcţionat pe jocul actorilor care fac o treabă minunată.

Robert, tânărul scriitor, este interpretat de talentatul Gavril Pătru. Actorul joacă cu multă dedicaţie rolul unui tânăr ce fuge din calea vieţii şi care în mod patetic caută scăparea acasă la taică-so, la ţară. Află în mod surprinzător că nu este singurul care are probleme şi că la rândul lui a creat o mulţime de necazuri oamenilor care au fost lângă el, chiar fără să vrea.

Şerban Pavlu joacă rolul prietenului rămas acasă, familist, care a avut întotdeaună grijă de Robert în liceu. În opinia mea Şerban Pavlu a “furat” spectacolul. A interpretat excelent un personaj excentric, genul prietenului “nebun”, cu replicile cele mai amuzante şi cu schimbări de dipoziţie, de temperament. De asemenea el devine violent, grav şi serios la finalul piesei când îi dezvăluie lui Robert adevăratul lui necaz.

Dacă e să găsesc un minus al reprezentaţiei de aseară acesta ar fi cu siguranţă scenografia, sau mai degrabă lipsa ei. Spectacolul s-a mulat deficitar pe scena mare a Centrului Cultural, mult prea mare pentru nevoile spectacolului.

Din fericire jocul actorilor a fost atât de bun şi reprezentaţia atât de bine legată încât problema scenografiei devine imediat uitată de către spectator care cade vrajă lumii create de Alexandru Dabija.

Piesa “Acasă la tata” jucată de trupa teatrului “Act” din Bucureşti este o lecţie atât de dramaturgie cât şi de regie despre cum se face un specatocul curat şi bun.

Gabriel Mihăese