9 pensionari bistriţeni confirmă că vârsta nu-i un pretext de îmbătrânire

          Să te afli în preajma unor oameni care n-au trecut degeaba prin viaţă este un privilegiu. Şi am înţeles acest lucru ascultându-i. Fiecare poate să spună că viaţa lui a fost un roman. De la aceştia, aflaţi la vârtsa senectuţii, cel mai tânăr 75 de ani, cel mai bătrân 89, am reţinut o propoziţie spusă într-un fel aparte, care sună cam aşa: „Cu cât îmbătrânesc, cu atât găsesc munca mai necesară”.

„Prietenii mei (sper să-mi accepte îndrăzneala) au trăit zeci de ani prin profesia lor „lucrători ai pământului”, nu şi-au bătut joc de meserie. Au muncit, au suferit, s-au bucurat, au trăit aşa cum le-a dictat conştiinţa”. Edmund Halasz, gostatistul rămas acelaşi şi după pensionare, mai are nostalgia livezilor de la Sigmir (spre exemplu), iar acum, printre vilele răsfirate aici, mai zăreşte urme ale plantaţiilor de odinioară. Are meritul ca periodic să-şi invite foştii la un popas de aducere aminte, fiindcă, cine ştie, vorba poetului, câte oare le vor sparge vânturile, valurile...

Intrarea dinspre Reghin în judeţul nostru se făcea printr-o geometrie viticolă de toată frumuseţea, şoseaua şerpuind printre ciorchinii de viţă-de-vie nobilă. Această minunată podgorie a purtat semnătura şi s-a născut şi din sudoarea fostului director Lazăr Naghiu. Părintele pomiviticulturii din Sâniacob, Coman Stan, la aproape 90 de ani, priveşte înapoi cu mâhnire şi exclamă aidoma trubadurului francez: „Unde sunt viile de altădată?” Şi tot el se bucură, fiindcă un „nespecialist” a făcut ca brandul Lechinţei să nu se piardă. Vinul fierbe a doua oară prin crama lui Bănică.

Titus Negruţiu a patronat un mini Comtim, cu vreo 50.000 capete porcine la Şieu Măgheruş. Acum, cu seriozitatea-i cunoscută, este totuşi optimist fiindcă, spune acesta, tradiţia nu poate să piară şi nici dragostea faţă de animale nu va dispărea.

Iustin Moldovan, alt mare gostatist (mai mic de stat), este activ, fiindcă e de părere că din agricultură nu te poţi pensiona, iar livada pe care o are, de vreo 10 hectare, este încă un laborator şi teren experimental cu producţii dăruite cu multă generozitate. Mecanizarea era pe mâni de fier.

Alexandru Mureşan (care are şi o voce, din păcate nepusă în valoare) şi Lucian Deac (un povestitor din stirpea lui Creangă) au fost cei care, alături de mulţi alţii, au condus utilajele grele brăzdând tarlalele judeţului. După ce a bătut pe jos ori cu maşina, vreme de câteva decenii, pajiştile şi păşunile arealului bistriţean, Horia Ţîrău, acum citeşte şi conspectează tomuri întregi de istorie. Fiind din rădăcina craiului munţilor, istoria este pentru domnul Horia cea mai frumoasă poveste (cum spunea cineva).

Constantin Mândruţescu a contabilizat de-a lungul a zeci de ani durerile şi suferinţele bolnavilor (a fost director de spital) şi le-a redat, în măsura în care a putut speranţa. Acum fiind un pasionat pescar, se laudă (oare şi pescarii se laudă) cu un somn (îl are în poză) de vreo 30 de kg pe care l-a prins prin Germania.

Întâlnirea, la care am avut bucuria să particip, a avut loc la un conac bistriţean, ne-a confirmat părerea că vârsta nu-i un pretext de îmbătrânire.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5