178,56 tone zahăr şi 619,20 tone făină de la Europa

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură începe plăţile pe suprafaţa pentru campania viitoare pe 16 octombrie, cu patru luni in avans faţă de anii trecuţi. Fermierii vor primi 116 euro la hectar, din care 71 euro din fonduri europene, iar diferenţa de la bugetul naţional. „ In prezent APIA a plătit 11.9 milioane euro, sumă aferentă campaniei din 2008. Mai avem efectiv in fluxul pentru autorizare pentru plată 90 fermieri din cei 30.196 care au depus cereri in cadrul schemelor de sprijin pe suprafaţă” a declarat directorul coordonator Florin Căpraru. Aproximativ 40.000 de persoane cu venituri reduse vor primi, din luna august, câte 4 kg de zahăr şi 15 kg de făină din fonduri alocate României de Uniunea Europeană prin Fondul European de Garantare Agricolă ( FEGA). Cantităţile totale alocate judeţului Bistrita-Nasaud sunt de 178,56 tone zahăr, respectiv 619,20 tone făină preambalate. Distribuirea cantităţii de zahăr se va face din august din stocurile de intervenţie ale Comisiei Europene, iar din septembrie va incepe distribuirea de făină achiziţionată de pe piaţa comunitară. De acest ajutor vor beneficia familiile şi persoanele care au venit minim pe economie, şomerii, pensionarii cu pensii sub 400 lei pe lună şi persoanele cu handicap grav, comunică responsabil mass-media, Alina Hetrea.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5