17 MEDALII OBŢINUTE DE CLUBUL SHOTOKAN DOJO NĂSĂUD, LA FINALA CAMPIONATULUI NAŢIONAL DE KARATE ZALĂU

La sfârşitul săptămânii trecute, în perioada 20-22.05.2016, Clubul Sportiv Porolissum Zalău, în colaborare cu Federaţia Română de Karate Kogaion , sub îndrumarea preşedintelui Federaţiei Sensei Teodor Telembici – 7 DAN, au organizat, în municipiul Zalău, finala Campionatului Naţional de Karate pentru Copii cu vârste cuprinse între 6 şi 13 ani, competiţie care a aliniat la start un număr de aproximativ 190 sportivi, sosiţi de la cele 12 cluburi participante - CS. Fudo Vatra Dornei, CS. Grănicerul Năsăud, CS. Dinamic Dojo Dej, CS. Palatul Copiilor Cluj – Napoca, CS. Ryu Do Deva, CS. Porolissum Zalău, CS. Washi Craiova, CS. Diamant Năvodari, CS. Hasu Ploieşti, CS. Seigido Cluj-Napoca, CS. Karate Basilio Oradea şi clubul năsăudean CS. Shotokan Dojo.
Din partea Clubul Shotokan Dojo Năsăud, au fost prezenţi un numar de 10 sportivi, aceştia fiind antrenaţi de Sensei Ionel Brezoi – 4 DAN, care au participat pe diferite categorii de vârstă şi probe, astfel :

FEMININ

- Copii 4 – Suciu Emma,
- Copii 3 – Harapascu Ionela,
- Copii 2 – Ilovan Denisa,

MASCULIN

- Copii 4 – Andrei Alin,
- Copii 3 –,Fekete Andrei
- Copii 2 – Andrei Lucian, Brezoi Raul,
- Copii 1 –Buhai Georgica, Sas Nicuşor, Ciobanu Laurenţiu,

La aceste categorii şi probe, sportivii năsăudeni de la Clubul Shotokan Dojo au reuşit să obţină un număr de 17 de medalii (5 aur, 3 argint, 9 bronz) şi 2 menţiuni, astfel:

- Suciu Emma - locul I la proba de kata, locul I la proba de kihon şi locul III la proba de enbu mixt,
- Andrei Alin - locul III la proba de kihon şi locul III la proba de enbu mixt,
- Fekete Andrei - locul I la proba de kata şi locul III la proba de kihon,
- Brezoi Raul - locul I la proba de kata, locul III la proba de kihon, locul I la proba de kumite şi locul II la proba de kata echipe,
- Buhai Georgica –locul III la proba de kumite echipe,
- Sas Nicuşor – locul III la proba de kata, locul IV la proba de enbu masculin, locul III la proba de kumite echipe şi locul II la proba de kata echipe,
- Ciobanu Laurenţiu – locul IV la proba de enbu masculin, locul III la proba de kumite echipe şi locul II la proba de kata echipe,

„Sunt mândru de prestaţia şi rezultatele obţinute de sportivii mei la această finală de Campionat Naţional şi doresc pe această cale să le mulţumesc tuturor celor care m-au sprijinit financiar, dar în special părinţilor care îmi sunt alături”, a dorit să precizeze preşedintele clubului şi antrenorul Sensei, Ionel Brezoi - 4 DAN.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]