1 milion pentru Unire. Dacă toate judeţele erau implicate ca Bistriţa-Năsăud, unirea cu Basarabia era făcută deja!

Alianţa pentru Centenar a lansat, astăzi, în mod oficial, campania de semnături „Un milion pentru Unire”, în prezenţa preşedintelui Acţiunii 2012, George Simion, a conf. univ. dr. Dorin Dobra – coordonatorul acţiunii la nivel judeţean, dar şi în municipiul Bistriţa, şi a primarilor Ioan Strugari (Parva) şi Valer Avram (Măgura Ilvei). Campania „Un milion pentru Unire” se desfăşoară în toată România, Republica Moldova şi în Diaspora, în aceasta fiind antrenate sute de asociaţii şi voluntari care-şi doresc unirea. Scopul campaniei este de a aduna un milion de semnături, care vor oferi cadrul legal pentru revizuirea Constituţiei prin introducerea unui preambul în care va fi menţionată ideea de” reîntregire a neamului românesc, pe cale paşnică, liber consimţită, fără niciun amestec din afară”.

          „Voi încerca să fiu integratorul, în judeţul Bistriţa-Năsăud, a eforturilor apreciabile, cunoscute sau mai puţin cunoscute pe care unii dintre oamenii ce au sufletul alături de Basarabia le întreprind, uneori lunar, dacă nu trimestrial, în judeţul nostru. Calitatea mea de prieten al Unirii o ştiţi de pe vremea când îndeplineam un mandat de parlamentar al acestei ţări. Căutăm împreună să păstrăm vie această flacără. În Anul Centenarului, în care am fi sperat să putem facem paşi mulţi înainte din punctul acesta de vedere, nimic nu ar fi fost mai onorant decât o astfel de realizare. Am ratat, guvernanţii au ratat, noi toţi, clasa politică, poporul a ratat Centenarul şi nu am reuşit să inaugurăm nimic şi nu am reuşit nici măcar să iniţiem nimic naţional, ca să nu mai spunem că nu am reuşit să îndeplinim un vis de neam”, a declarat fostul senator Dorin Dobra.

          Preşedintele Acţiunii 2012, George Simion, a punctat faptul că „dacă toate judeţele României ar fi prezente pe frontul unionist, pe frontul românesc, cum este Bistriţa-Năsăud, unirea ar fi fost făcută deja, ar fi fost o realitate”. Acesta a subliniat faptul că primul primar de comună din România care a semnat Declaraţia Unirii a fost Ioan Strugari de la Parva, a reliefat implicarea primarului Valer Avram de la Măgura Ilvei, dar şi a Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud care s-a înfrăţit cu Raionul Glodeni. „Este o lipsă de voinţă, de viziune şi de curaj a clasei politice”, a mai spus George Simion, adăugând că după Declaraţia de Unire adoptată de Parlamentul României la 27 martie 2018, faptele au întârziat să apară, adică „o foaie de parcurs în direcţia interconectării celor două maluri ale Prutului, integrării sistemelor din cele două state sau punerea în acord a Constituţiei cu Declaraţia Parlamentului”.

          „Reîntregirea poporului român pe cale paşnică, asta ne dorim în preambul. Toate constituţiile – şi Constituţia Americii, şi Constituţia Ungariei – au un preambul care defineşte principiile prevăzute în Constituţie. Am considerat că putem adăuga în legea fundamentală a statului această prevedere care are un rol simbolic în Anul Centenarului, dar şi un rol cât se poate de concret, pentru că fiecare instituţie a statului român se angajează să respecte legea fundamentală. Demersul nostru a fost avizat favorabil de Consiliul Legislativ pe 26 iulie. (...) Pe 19 septembrie, iniţiativa a apărut în Monitorul Oficial. Legal avem şase luni să strângem minimum 500.000 semnături, iar în 20 de judeţe să avem câte minimum 20.000 semnături. Credem că vom strânge 20.000 în judeţul Bistriţa-Năsăud, fiind unul din judeţele unde sentimentul naţional şi dragostea faţă de Basarabia sunt prezente”, a declarat George Simion.

          Astfel, la Sângeorz Băi de această campanie se ocupă Asociaţia Ginta Latină, la Năsăud – prof. Ioan Seni prin Despărţământul Astra, în Bistriţa va fi amplasat un cort pe Pietonalul „Liviu Rebreanu”, mizându-se pe sprijinul tuturor primarilor. Simbolic, dar doar simbolic, puteţi semna şi pe site-ul campaniei, semnez.eu, unde veţi putea afla mai multe detalii despre această iniţiativă cetăţenească de revizuire a Constituţiei.

         În context, primarul comunei Parva, Ioan Strugari, a precizat că se aştepat ca anul 2018 să fie unul mai mobilizator, cu mai multe acţiuni care să stârnească în generaţia tânără sentimentul patriotic. „Cred că românii uită de istoria poporului lor. Poporul acesta sărbătoreşte 100 de ani nu cu un sentiment de distracţie, ci cu unul de mândrie naţională, pentru că au reuşit să facă din România mică un popor mare şi modern în Europa, iar 1 Decembrie 1918 a însemnat pentru mulţi români, bistriţeni, părveni, basarabeni faptul că ne-am recâştigat ţara.  Cred că generaţia noastră nu a făcut nimic în cei 100 de ani. A fost o generaţie de aur care a făcut statul modern, o generaţie de sacrificiu care au fost părinţii noştri hărţuiţi de comunişti în toate felurile, iar noi, generaţia asta, trebuie să facem mai mult pentru ţara noastră. Trăiesc cu sentimentul că anul 2018 nu are nicio împlinire, la nivel naţional trebuia să facem un pic mai mult. Cred că 2018 putea să fie un an altfel, în care să ne iubim ţara mai mult şi să vorbim de bine despre poporul român, care a avut ca graniţe Tisa şi Nistru, nu Prut ”, a declarat primarul Ioan Strugari.

          Nu în ultimul rând, primarul Valer Avram, de la Măgura Ilvei, a adăugat că anul 2018 nu a fost unul cu rezultate excepţionale ca An al Unirii. Potrivit acestuia, pentru a putea vorbi despre unire, în primul rând ar trebui asigurată siguranţa energetică a Republicii Moldova, prin alimentarea cu energie electrică şi gaz din România, pentru a le oferi o alternativă la Rusia. Un alt aspect ar ţine de acordarea dreptului la muncă pentru cetăţenii din Republica Moldova care nu au cetăţenia română, dar care s-ar adapta mult mai uşor pe piaţa muncii din România. Acesta a menţionat că, în ceea ce priveşte comuna Măgura Ilvei, pe lângă schimburile educaţionale, au fost promovate şi o serie de investiţii – teren de sport, iluminat public, construirea unei biserici – în comuna Ghelăuza din Republica Moldova, însă există o sumedenie de probleme birocratice care ar trebui rezolvate printr-un pachet legislativ. Acesta a precizat că deşi sunt foarte multe investiţii ale Guvernului României în Republica Moldova, acestea nu sunt popularizate peste Prut, astfel că oamenii de rând nu ştiu de eforturile pe care România le face pentru Basarabia. „Chiar dacă nu s-au întâmplat multe în anul 2018, trebuie să mobilizăm populaţia dacă se va pune problema revizuirii Constituţiei. Oamenilor le este lehamite de alegeri, indiferent din ce parte vin şi ce se discută. Va fi greu să mobilizăm populaţia, nu se va pune problema la semnături, dar la vot vom vedea. Este o acţiune pe care eu o salut”, a concluzionat Valer Avram.

 

 

 

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5